Mutare în casă nouă

Am mutat cam tot ce mi-a plăcut din ce am scris și mă pregătesc de noi postări.

AICI. 

Zile aproape de mine

      Mă privesc, peste ani, în Chișinăul pe care l-am cunoscut cenușiu și speriat. Fereastra e imensă, cât un perete întreg. Sub zăpadă și de sub aburii răzleți orașul pare cuminte și încremenit. Aceleași dealuri, blocuri și rutiere bătrâne. De la etajul 10, în zare, cerul se vede intens și senin. Văd dincolo de ultimele clădiri, spre colinele ce se ridică și coboară lin, ca tot relieful Moldovei. 

        Totul e o chestiune de timp. Teama, regresul, viața, evoluția, iubirea, curajul, hotărârea, moartea. Te poți opune. Universul te poate trage cu putere înainte. Vei fi târât, răsucit, învârtit, lovit de crengi, zdrelit de scoici și nisip, scufundat în ocean, nins, pustiit de vânt, înghețat. În final vom ajunge la etajul următor. Nu e musai să fie într-o zi cu soare. Nu trebuie să fie primăvară. Poate fi ger năprasnic. Poate plouă în ziua aceea. Pentru ochii care văd dincolo de zid, pentru sufletul ce recunoaște pacea va fi senin.

         Orașul a crescut și el. Bate vântul, fix ca în celălalt mare oraș românesc. Frigul e tot pătrunzător. Știu zilele de demult. Îmi torn un ceai și mă izbesc cifrele din agendă. După 10 ani, etajul 10. După zile calde și zile pustii, mă găsesc aproape de mine în orașul crescut și curajos. 

Azi (4)

Ca într-o pictură de Mucha,
cu brațe lungi
ce se transformă în crengi,
rădăcini,

Între mine și tine

Mi-ai scris să te-ascult
purtând perle cât mai aproape
de vene, să-mi simți pulsul,
purtând rujul luat cu tine
în ziua aceea la fel ca ziua de azi.

Suflet fără timp

Și într-o zi

sufletul 

nu a mai avut timp.