Lună plină

Sunt seri în care 
Luna pare un emoticon ștrengar, 
cu zâmbet nepotolit și ochii scăpărând, 
ca fața mea când mă gândesc la tine, 
rotundă și senină.

Cratere în tinerețe

Mi-a curs mult timp.
Am cratere în tinerețe,
semne ale miliardelor de secunde
care s-au grăbit
să-și unească puterile
spre a crea ore, zile, săptămâni
luni și ani trecuți.

Cât timp a curs!
Sunt cratere în scoarța planetei,
în păturile de culori nehotărâte ale cerului,
în potecile bătute ce duc spre Sfârșit.

Cât timp ne curge!
Mie, finit și fărâmă.
Ție, infinit și Tot!

Azi (3)

Alerg zgribulită, cu haina în vânt și tocuri micuțe prin boabe mari de ploaie. Nici nu mai știu ce zi e.

Cenușiu și un strop de albastru. Printre gene miros zăpada de dincolo de orașul cu surprize, petrol și gaze. Pe undeva încă e iarnă. 

”Bună dimineața!” ”Bună dimineața.” Tăcere. Și câte un zâmbet în loc de multe cuvinte.

Pe străzile cu nume de voievozi vine primăvara și plutesc în albastru. 

Azi (2)

Vântul bate cu flori de corcoduș. Ating și cad. Mersul prin București devine problematic. Cum să mergi bătut de flori de corcoduș, cu grijă să nu le strivești sub călcâi?

Sunt într-o rochie din catifea verde. Sub cireși, corcoduși, sălcii, vânt, nori. Și o notă pe un portativ. Nicicând norii nu au fost așa de frumoși, nu găsești?

Azi (1)

În căutarea unui stilou. ”Pentru școală?” Zâmbesc fermecată de sub bucle, sub povara rucsacului verde din Kehl, de acum sute de ani. 

Vântul îmi încurcă grav părul, simt nisipul pe buze și boabe răzlețe de ploaie. Oameni grăbiți. Caminar sub un corcoduș copleșit de flori și miresme. E timp pentru tot. Pe unde îți sunt ochii vioi?