Pactul de la ceas de seară. Grijile rămân pe străzile cu nume de capitale și atât.
Un pahar de vin roșu, veselie și o vioară. Dinspre munte vine vânt rece. Merg des spre muntele cu zăpadă sau marea înghețată și fascinant de tulburată. Chestiuni avocățești. Tânăr, însă, gândul îmi zboară la păduri nesfârșite și apă de izvor. La zvâcnetul unic când dincolo de zare se unduiesc valuri, la mirosul apei sărate, adulmecat dincolo de geamurile lăsate în viteza mașinii. Trăire unică, de dincolo de iarna grea și primăvara repezită, alergând nebunește spre prima plajă.
O pălărie amețitor de liberă, bătăi de inimă la ceas de seară, dincolo de străzile cu nume de capitale. Clipa când, în frig și februarie, îmi trebuie o pălărie așa.
Poetic,de fapt ai scris o poezie,o poezie ametitoare.
ReplyDeleteIntri greu pe blog.
Sa fie caietul tau de creatii
vorbe de duh.
Pe facebook respiratii.