O aud. Adaugă:
”A, nu auziți ce spun că aveți alea în urechi.”
Ba da. Scot căștile. Mă întreabă dacă ascult radio sau am un telefon. Telefon. Muzică la telefon. ”Bun, dar cum vă înțelegeți dacă vă suna, dacă telefonul nu e?” (Telefonul nu se vede, doar firul).
Îi arăt microfonul, îi spun de căști.
Știa, dar așa le place lor, fac conversație. Îmi spune că a vazut în piață o tânără care vorbea singură, tot cu fire de-astea în urechi. Pesemne cineva îi explicase deja.
Zâmbește complice și dă să coboare. Tărăște toate sacoșele care mă zgâriaseră adineaori, când încercam să mă așez. Salută. Îi urez o zi bună. Îmi spune că zilele ei sunt așa cum sunt. Ale mele să fie bune. Zâmbesc. Bon Jovi, printre firele care stârnesc curiozități vârstnice, zice la fel.
No comments:
Post a Comment