A treia lună a opta

2012 m-a găsit răvășită. Devastator an. Ochi triști în oglindă și doar intuiție că nu e bine. Dar ce nu e bine, pe ce drum să plec, ce să iau și la ce să renunț - zbatere continuă și răspunsuri neaflate. M-a ajutat un gram intuiția. Și atât. În 2012 scriam despre prima lună a opta. 

August adică. :)

Încep că construiesc. Am un proiect pe termen lung. Folosesc cărămizile bune ce au rămas, mă chinui să elimin resturi și materialul slab. Nu mă voi teme să zugrăvesc în roz sau verde turbat. Pentru că văd că teama de a asuma o părere sau o alegere cu gândul la impactul asupra celorlați lasă urme. Voi pune perdele din tulle moale și fin, să adie vântul și să le înfioare romantic. Acela va fi colțul meu de liniște. Eu voi hotărî cine îl poate și dacă îl poate cumva tulbura. Ferestre largi și lumini multe. Când nu va fi soare să fie alte soluții. Ca parte esențială, voi continua să scriu. :)

Și eram cam așa. 

În a doua lună a opta cerul părea blând. Visasem tulburător. Zbucium printre animale sălbatice, prin labirint, mult noroi, obstacole imposibil de trecut. Și totuși am ajuns într-o poieniță plină de pace și flori. Mă salvasem din jocul trecerii neuitându-mă în trecut. Dintre stânci, Dumnezeu îmi zâmbea. 

Nu știu ce am construit și ce nu din ce îmi propusesem cu un an în urmă. Singura certitudine: am pus perdele din tulle moale și fin. Și vântul chiar le înfioară romantic și odihnitor.

În 2013 scriam despre A doua lună a opta. 

File în calendar fără creion,
întâlniri cu ochi plecați,
vinuri și veniri din multe zări
și aceleași gânduri din luna a opta
fără rost și fără găsiri.

Și, întâmplător, eram așa:

În 2014 trăiesc, din fericire, a treia lună a opta. 

Perdelele sunt tot aici. Încă și eu. 

Într-o joi, la un geam distanță de orașul sufocant, cu Mozart în fundal, aud răspunsuri la întrebări nerostite. Veniri din toate zările au căpătat sens. Gândurile din luna a opta și-au găsit rost. Din oglindă, ochii m-au privit fix. Așa am îndrăznit să îi ridic, ușor, pe ai mei. Oglinda întoarce alți ochi. ”Domnișoară, vă spun ceva.”

Am ghicit, se pare, regula jocului. Mozart continuă. Charon zâmbește. 

Și sunt așa:

(*Mulțumesc Magdei pentru fotografie și Valentinei pentru buchet)