Prada din Prado

       
         Ajunsesem la Prado fără hartă și fără scop. Nu am zăbovit prea mult printre culori trecute. Afară mă aștepta soarele. Literele curgeau firesc din vârful creionului. Carnețelul roșu din Museo del Prado îmi devenea tovarăș tăcut.

Unde se contopesc ape

Conjugă verbul a mângâia
pe brațul meu drept,
rostogolește cuvinte spre palme,
ascultă-mi pulsul
și mai ales tăcerea.

Lună plină

Sunt seri în care 
Luna pare un emoticon ștrengar, 
cu zâmbet nepotolit și ochii scăpărând, 
ca fața mea când mă gândesc la tine, 
rotundă și senină.

Cratere în tinerețe

Mi-a curs mult timp.
Am cratere în tinerețe,
semne ale miliardelor de secunde
care s-au grăbit
să-și unească puterile
spre a crea ore, zile, săptămâni
luni și ani trecuți.

Cât timp a curs!
Sunt cratere în scoarța planetei,
în păturile de culori nehotărâte ale cerului,
în potecile bătute ce duc spre Sfârșit.

Cât timp ne curge!
Mie, finit și fărâmă.
Ție, infinit și Tot!

Azi (3)

Alerg zgribulită, cu haina în vânt și tocuri micuțe prin boabe mari de ploaie. Nici nu mai știu ce zi e.

Cenușiu și un strop de albastru. Printre gene miros zăpada de dincolo de orașul cu surprize, petrol și gaze. Pe undeva încă e iarnă. 

”Bună dimineața!” ”Bună dimineața.” Tăcere. Și câte un zâmbet în loc de multe cuvinte.

Pe străzile cu nume de voievozi vine primăvara și plutesc în albastru.