Când va fi

Mâncam din cartofii libertății de la Mc.

Tu erai veselă și senină,

te priveam cu drag și încântare,

mă gândeam mereu la cărțile de vizită din scrumieră,

la paharele de vin și lacrimile de la etaj,

la anii ce vin

și la porția mea de cartofi de la Mc.  

A doua lună a opta

File în calendar fără creion,
întâlniri cu ochi plecați,
vinuri și veniri din multe zări
și aceleași gânduri din luna a opta
fără rost și fără găsiri.

Minute de vorbă

"Acum se grăbește, cu lumea pe scări. Când nu e nimeni stă mai mult." 

O aud. Adaugă:

”A, nu auziți ce spun că aveți alea în urechi.” 

Ba da. Scot căștile. Mă întreabă dacă ascult radio sau am un telefon. Telefon. Muzică la telefon. ”Bun, dar cum vă înțelegeți dacă vă suna, dacă telefonul nu e?” (Telefonul nu se vede, doar firul).

Îi arăt microfonul, îi spun de căști.

Știa, dar așa le place lor, fac conversație. Îmi spune că a vazut în piață o tânără care vorbea singură, tot cu fire de-astea în urechi. Pesemne cineva îi explicase deja. 

Zâmbește complice și dă să coboare. Tărăște toate sacoșele care mă zgâriaseră adineaori, când încercam să mă așez. Salută. Îi urez o zi bună. Îmi spune că zilele ei sunt așa cum sunt. Ale mele să fie bune. Zâmbesc. Bon Jovi, printre firele care stârnesc curiozități vârstnice, zice la fel. 

Anotimp

Dinspre cireșii japonezi
și magnoliile de la Gallia,
spre corcodușii primăverii frumoase,
printre atâția pomi în floare
și atâtea flori în pomi,
dorul a sfârșit răstignit
între caisele coapte
dintr-o grădină la timpul trecut.

Miros

Desculță, de pe cimentul încins din fața casei mă strecor călcând pe vârfuri pământul. Satul românesc de câmpie e tăcut la amiază. Ard tălpile. 

Furtunele sunt întinse pe fiecare rând. Mai sunt urme de aseară, apa a pătruns spre capete gâlgâind prin crăpături. 

Într-o mână - codrul de pâine de țest, cu urme de făină; sare în celălalt pumn. Îmi fac loc printre vrejurile prinse de araci cu zdrențe rămase de la războiul din iarnă. Îmi fac loc sub un cuib umbros de viță, aproape de roșiile dolofane care zac în soare. 

Pământ ud, pământ încins, praf, căldura câmpiei la amiază, mirosul unic al roșiilor culese atunci, pâinea frământată de mâini bătrâne și obosite, atât de bună la gust, sarea grunjoasă nelipsită, zeama pe care încerc să o sorb. 

Plase pline de roșii cu vrej necurățat: mulțumesc, tarabă anonimă dintr-o piață a marelui oraș.

Proiect

Ziceam că am să prind

măcar o dată

Timpul de coadă.

Și am să-l strâng în ușă

să-l aud urlând

să-l simțim

cum trece șiret,

fără miros, fără zgomot,

să nu-i știm mersul. 

Ploaia de joi

Îmi pare că plouă cu furie.

Părți lichide ale macrocosmosului

se murdăresc prin colțuri

ale unui cosmos infim și ridicol. 

Joc primar

În clipe părăsite de sens,

între zeci de comentarii la română,

când doar sudoarea frunții 

îmi arată că exist,

în prag de Bac -

(in)utilă povară a anilor tineri -, 

cu Gavrilești înnebuniți,

până și ei,

de Bacovia,

când Euro e pe sfârșite

și pereții odăii îmi par

tot mai strâmți, pe zi ce trece,

când sute de trenuri

își șuieră drumul spre alte zări

și scrâșnetul șinelor se ia de mână

cu multe coroane de plumb,

implor Pygmalioni,

cu genunchiul pe covor,

să-mi dea un strop,

doar unul, 

din apa Lete.   

Război

Aș fi zgâriat cerul cu un cui,

să-i produc răni

și din sudoarea lui de durere

să mă binecuvânteze 

măcar cu un strop.

Aș fi lovit cerul cu bulgări de pământ,

plămadă de os domnesc 

și os de țăran,

să-mi fac simțită prezența,

să mă acopăr măcar cu pulbere

din experiența înaintașilor mei.

Aș fi lovit cerul cu privirea mea,

dar greutatea pleoapelor

și bătrânețea spiritului 

mă împiedică să câștig războiul 

înainte de a începe. 

Destin

Belșug în grâne,
struguri în pârg,
odihna de duminică.
Așa trebuie să fi fost.

Praf oltenesc și arșița câmpiei,
cristelnița bisericii
prin care au trecut atâția prunci.

Când m-au botezat părinții,

bătrânii satului au incins o horă

în bătătura străbunilor daci. 

Târziu

Plânsă, cu obrajii pătați de culori obosite,

am cuprins picioarele primăverii

și i-am cerut să mă binecuvânteze

cu vânturile încrucișate deasupra pletelor

cu pământul umed și răscolit de amintiri de sub tălpi,

cu mantaua nopților reci pe brațul stâng,

cu zodia luminii solare pe brațul drept. 

Și primăvara m-a închis 

într-un cerc al binecuvântărilor târzii. 

Ploaia de vineri

Plouă-n zgomot de cascadă.

Picuri se-aruncă nervos

peste pietre, nisip, frunze și iarbă. 

O frumoasă, spun norii, 

și-a pierdut capul printre ei.

Motiv trainic de gâlceavă,

de duelări cu bețe de lumină

și replici de prăbușiri 

de stâncă în gol. 

Pălăria de azi

Pactul de la ceas de seară. Grijile rămân pe străzile cu nume de capitale și atât.

Un pahar de vin roșu, veselie și o vioară. Dinspre munte vine vânt rece. Merg des spre muntele cu zăpadă sau marea înghețată și fascinant de tulburată. Chestiuni avocățești. Tânăr, însă, gândul îmi zboară la păduri nesfârșite și apă de izvor. La zvâcnetul unic când dincolo de zare se unduiesc valuri, la mirosul apei sărate, adulmecat dincolo de geamurile lăsate în viteza mașinii. Trăire unică, de dincolo de iarna grea și primăvara repezită, alergând nebunește spre prima plajă.

O pălărie amețitor de liberă, bătăi de inimă la ceas de seară, dincolo de străzile cu nume de capitale. Clipa când, în frig și februarie, îmi trebuie o pălărie așa.