Brazdele ceaiurilor tale

Când înveți să trăiești de la oamenii care mor,
acoperi dârele ceaiurilor de pe obraz
și surzești zgomotele aprecierilor
și literelor care curg pe net.

Asculți doar sunete ce vin dinspre tine
și lași un loc liber pe un scaun alb
oamenilor care te văd.

Învață să trăiești de la oamenii care mor,
mi-am spus.
Și-am tras lângă mine o cafea și un scaun alb.

Proiect

Ziceam că am să prind

măcar o dată

Timpul de coadă.

Și am să-l strâng în ușă

să-l aud urlând

să-l simțim

cum trece șiret,

fără miros, fără zgomot,

să nu-i știm mersul.