Brazdele ceaiurilor tale

Când înveți să trăiești de la oamenii care mor,
acoperi dârele ceaiurilor de pe obraz
și surzești zgomotele aprecierilor
și literelor care curg pe net.

Asculți doar sunete ce vin dinspre tine
și lași un loc liber pe un scaun alb
oamenilor care te văd.

Învață să trăiești de la oamenii care mor,
mi-am spus.
Și-am tras lângă mine o cafea și un scaun alb.

Pentru că teii miros ameţitor

Cândva, demult, când eram tânără şi zâmbeam mult, scriam pe foi veline şi îmi plăcea să urmăresc cum curg literele din vârful creionului, ca în romanele lui Teodoreanu. Nu ştiu cum scriau personajele lui, dar mereu mi-am închipuit că scriu la fel.

Denumisem caietul de însemnări "Scrieri nealese". Aşa avea să se numească prima mea carte. Evident, peste tot în casă zăceau Scrierile alese ale clasicilor. 

Am scris mult până într-o zi când parcă nu mai eram tânără şi nici nu mai zâmbeam. Mi-am regăsit caietele cu foi albe şi scris caligrafic şi am surâs. De ce am încetat să scriu? Pentru că uitasem să fiu tânără, să mă îndrăgostesc, să zâmbesc. Caietul cu foi albe, albe, îl am undeva în dreapta. Creionul e ascuţit şi literele curg vesele. Iar partea văzută apare pe un blog. Blogul meu. :)