Brazdele ceaiurilor tale

Când înveți să trăiești de la oamenii care mor,
acoperi dârele ceaiurilor de pe obraz
și surzești zgomotele aprecierilor
și literelor care curg pe net.

Asculți doar sunete ce vin dinspre tine
și lași un loc liber pe un scaun alb
oamenilor care te văd.

Învață să trăiești de la oamenii care mor,
mi-am spus.
Și-am tras lângă mine o cafea și un scaun alb.

Să caut Mazurka

Să caut Mazurka, mi-am zis.
Iubești în ritmuri de Dvořák,
uneori chiar de Chopin.

Atingere moale, dar fermă, de clape,
de piele ascunsă de vânt,
cu ochii închiși, tresărind pe un scaun,
cu Muzica-n vene, cu Muzica-n pleoape,
cu ochii închiși și degete toate.

Și totuși acasă lipsește pianul,
e plin de creioane cu vârf ascuțit.
Mai sigur te-apuci să rescrii și parfumul
cu-atâtea esențe și trupuri ce mișcă
în ritmuri de Dvořák, uneori chiar de Chopin.

Sub Cruce

Nectarinele 

lucesc prin punga de la Mega

în zburătura cu oameni veseli,

masala

și curcuma.

O gură de Borsec

se pune de-a doua 

când spui ce amuzant ar fi 

dacă n-ar fi

și râsetele invadează 

cutiile colorate

care transmit vorbe.

Trecut de amiază

Lamelele afișează cifre șuierând
ca un șarpe
care își dă duhul
din 5 în 5 secunde.

Neagră, tăcută,
femeia își duce sacoșa
pe scaunul ei.
Copilul țipă
și vrea pe motor.

Întorc capul să văd motorul.
Bătrâna e înger sau ce?
E cald și mi-am tot găsit partitura.

Desene

Am desenat toată ziua, pe planșe imense.
Creioanele mele, cu sute, cu gumă, cu chin.
Multă lumină și-o icoană cu ochii senini.
Și perdele din tulle,
obsesivă.
Și-un pantofar ca ăla din poze.

Mai nou colecționez sticle cu etichete care se desprind ușor.
Mica se răsucește în brațe;
de-o vreme împărțim același pahar
pe jumătate plin.

M-aș răsuci un pic printre valuri, cineva mi-a spus că e bine.

Dar nu știu să desenez.