Azi (3)

Alerg zgribulită, cu haina în vânt și tocuri micuțe prin boabe mari de ploaie. Nici nu mai știu ce zi e.

Cenușiu și un strop de albastru. Printre gene miros zăpada de dincolo de orașul cu surprize, petrol și gaze. Pe undeva încă e iarnă. 

”Bună dimineața!” ”Bună dimineața.” Tăcere. Și câte un zâmbet în loc de multe cuvinte.

Pe străzile cu nume de voievozi vine primăvara și plutesc în albastru. 

Azi (2)

Vântul bate cu flori de corcoduș. Ating și cad. Mersul prin București devine problematic. Cum să mergi bătut de flori de corcoduș, cu grijă să nu le strivești sub călcâi?

Sunt într-o rochie din catifea verde. Sub cireși, corcoduși, sălcii, vânt, nori. Și o notă pe un portativ. Nicicând norii nu au fost așa de frumoși, nu găsești?

Azi (1)

În căutarea unui stilou. ”Pentru școală?” Zâmbesc fermecată de sub bucle, sub povara rucsacului verde din Kehl, de acum sute de ani. 

Vântul îmi încurcă grav părul, simt nisipul pe buze și boabe răzlețe de ploaie. Oameni grăbiți. Caminar sub un corcoduș copleșit de flori și miresme. E timp pentru tot. Pe unde îți sunt ochii vioi?  

Brazdele ceaiurilor tale

Când înveți să trăiești de la oamenii care mor,
acoperi dârele ceaiurilor de pe obraz
și surzești zgomotele aprecierilor
și literelor care curg pe net.

Asculți doar sunete ce vin dinspre tine
și lași un loc liber pe un scaun alb
oamenilor care te văd.

Învață să trăiești de la oamenii care mor,
mi-am spus.
Și-am tras lângă mine o cafea și un scaun alb.

Să caut Mazurka

Să caut Mazurka, mi-am zis.
Iubești în ritmuri de Dvořák,
uneori chiar de Chopin.

Atingere moale, dar fermă, de clape,
de piele ascunsă de vânt,
cu ochii închiși, tresărind pe un scaun,
cu Muzica-n vene, cu Muzica-n pleoape,
cu ochii închiși și degete toate.

Și totuși acasă lipsește pianul,
e plin de creioane cu vârf ascuțit.
Mai sigur te-apuci să rescrii și parfumul
cu-atâtea esențe și trupuri ce mișcă
în ritmuri de Dvořák, uneori chiar de Chopin.